luni, 16 decembrie 2019

Ornamente de iarna cu elemente naturale



Va povesteam la inceputul lunii pe pagina de Facebook Gradinareea ca am mers in padure ca sa ne bucuram de zapada, alaturi de Dragos, fiul nostru care are doar 1 an si 9 luni. Ne-a incantat zapada intalnita la doar cativa km de casa noastra, iar prin padure am gasit doi brazi doborati. Am cules din ei cateva crengute pe care le-am folosit prin diverse proiecte de sezon. Linistea din padure, atmosfera de vis de la baza copacilor si mirosul de muschi proaspat,plin de viata, ne-au incarcat de energie si ne-au trimis acasa cu gandul ca natura trebuie respectata si onorata.

In acest sens, anul acesta am ales sa nu cumpar aranjamente din plastic, pe care sa il arunc apoi si sa poluez, ci in schimb am optat pentru elemente naturale, care sa reziste intregul sezon. Daca stim cum sa respectam natura, ea va fi darnica cu noi, asa cum este de atatia ani.
Elementele naturale se pot aseze usor, intr-o armonie de culori si de mireasma, iar un astfel de ornament se realizeaza in doar cateva minute dar va rezista un sezon intreg. Pentru inceput, eu am facut doar doua ornamente iar cand am avut rude in vizita, au fost atat de incantate incat au plecat cu ornamentul de pe usa lui Dragos.  Imi este clar faptul ca un lucru facut cu drag, se poate transforma intr-un cadou placut pentru oamenii apropiati.

In videoclipul postat pe Youtube am descris fiecare pas care trebuie parcurs pentru realizarea aranjamentelor, spor sa aveti si nu uitati sa ne sustineti cu
un share pe platformele de socializare! <3
Ornamentul de pe usa lui Dragos

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Bile/bombe efervescente pentru baie cu lavanda

In goana dupa cadourile perfecte pentru Craciun, am considerat ca nimic nu arata mai bine dragostea, decat un cadou facut in casa. Un lucru facut cu mana ta, un lucru special conceput pentru o persoana draga, arata cat de mult conteaza ea sau el pentru tine. In acest sens, m-am gandit sa pregatesc bile/bombe de baie efervescente cu ingrediente cat mai simple si naturale.

Am ales un produs pentru baie deoarece cumnatul meu iubeste experienta spa, sotul meu zambeste de fiecare data cand pun bile/bombe in cada iar mama sigur o sa le foloseasca cu drag dupa o zi de prajiturit sau de lucrat in gradina. Noi ne-am rasfatat intens cu primul lot. Bombele,desi mici, sunt pline de aroma,astfel baia noastra a devenit o experienta spa. Mirosul de lavanda ne-a ajutat sa ne relaxam iar florile de lavanda ne-a dus cu gandul la un lan plin de flori violet. Cu ajutorul lor nu am mai simtit frigul de afara si ne-am lasat condusi de miros, spre o zona calda, linistita si relaxanta.

 Pregatirea bilelor/bombelor dureaza aprox 10 minute, iar cel mai important lucru este sa gasiti niste forme din plastic rezistente. Formele de briose nu ajuta, eu am apelat la jucariile fiului meu, pentru ca ingredinetele se taseaza foarte bine ca sa se mentina in forma dorita. Cel mai usor este sa achizitionati forme speciale, atunci cand comandati ingredientele. Nu am folosit colorant in reteta, deoarece nu vreau sa risc sa pateze cada, iar aici ma refer strict la cazile de fonta, cum este si cea a parintilor mei.
Pe viitor vreau sa incerc niste bile cu cacao, dar ramane de vazut ce aroma sa le ofer.
Pentru preparare o sa aveti nevoie de 2 boluri, unul mare pentru ingredientele uscate si unul mic in care amestecam ingredientele lichide.
Em am folosit si 1 lingura pentru fiecare bol. Cea cu care am masurat uleiul si apa, a fost folosita pentru amestecarea ingredientelor umede si pentru turnarea peste ingredientele uscate.
Cantarul de bucatarie nu trebuie sa ne lipseasca de pe blat. Eu am ales lavanda deoarece aveam atat florile uscate, cat si uleiul, pe langa ele am adaugat si cateva petale de trandafiri deoarece erau ramase de la alt proiect. Puteti utiliza si alte ingredinete sau arome in functie de ce aveti prin casa. Reteta se poate personaliza in functie de destinatarul cadoului, important este sa se respecte cantitatile.

Ingrediente

Pentru aceasta reteta le-am impartit in 3 categorii:
1. cele cumparate online de pe https://www.elemental.eu/ro/ :
- sare epson ( 60g);
- amidon de porumb; (60g)
- sare de lamaie /acid citric (60g);
2. ingrediente cumparate din supermarket:
- bicarbonat de sodiu (115g);
- ulei de masline (1 lingura);
- apa (1 lingura);
3. produsele din natura:
- flori uscate de lavanda;
- petale uscate de trandafiri;
- ulei de lavanda bio ( primit cadou de la o prietena care are plantatie) (10 picaturi).
Cantitatile sunt pentru bilele din poze, iar daca folositi forme de glob pentru bile mari trebuie sa dublati ingredientele.

Tips&tricks: intensitatea parfumului se regleaza din numarul de picaturi de ulei. De preferat este sa utilizati un ulei cat mai bun, dintr-o sursa sigura.

Preparare:
intr-un bol mare se amesteaca toate ingredientele uscate, masurand cu grija cantitatile, iar in bolul mic se pun ingredientele umede. Treptat, urmeaza sa le amestecam, avand grija sa nu declansam reactia chimica la contactul cu apa. Eu am adaugat pic cu pic ingredientele umede si am amestecat totul cu grija pana am obtinut o textura asemanatoare nisipului. Vom sti ca am obtinut compozitia perfecta cand strangem ingredientele in pumn si ele raman lipite.
Urmeaza pasul cel mai greu, introducerea in forme. Asa cum spuneam, trebuie sa aveti forme din plastic dur deoarece o sa apasati foarte tare fiecare strat adaugat, iar la final forma trebuie batuta in palma ca sa elibereze bomba. Cand folosite forme sferice, atunci este mai usor doarece, dupa ce uniti jumatatile de bila, formele ies imediat.
Pe fundul fiecarei forme am pus flori de lavanda si/sau petale uscate de trandafiri, daca nu le aveti, acest pas este optional.
Pentru uscare, bilele/bombele se lasa peste noapte intr-o incapere fara umiditate sau se depoziteaza in frigider. Eu am facut greseala sa le las intr-o incapere in care nu am verificat umiditatea iar unele au inceput sa se declasanzese, noroc ca le-am observat repede si le-am mutat in frigider,astfel am oprit efectul.

Cu mare drag astept sa imi povestiti cum vi s-a parut reteta iar daca doriti, va rog sa o distribuiti si pe retelele de socializare.
https://gradinareea.blogspot.com/2019/12/bilebombe-efervescente-pentru-baie-cu.html

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Pom de Craciun folosind elemente naturale

Am asteptat cu mare nerabdare sa treaca luna noiembrie ca sa schimb pagina de calendar si sa ajung in decembrie. Acel 1 decembrie afisat pe o foie alba de calendar, parca reprezinta un nou inceput pentru un sezon plin de zambete, de luminite si de colinde. In decembrie, aerul rece este curat, iti pune plamanii la incercare si te face sa traiesti intens fiecare respiratie. Nu stiu cum fac altii, dar eu incep sa cant colinde imediat ce simt aerul rece, parca ma incalzesc atunci cand alerg prin curte dupa diverse materiale de care am nevoie in proiectele mele.
 Zilele trecute, imi intrebam verisoara, daca isi mai aminteste cum era in copilarie, cand mergeam la colindat, strabateam strazile si ulitele pline de zapada ca sa ajungem la rude si prieteni. Iernile copilariei mele au fost geroase si pline de zapada, ne dadeam mereu cu sania, furam bomboane din pom si faceam cazemate din neaua rece. Daca acum iernile arata diferit, nu cred ca asta trebuie sa schimbe senzatiile traite. Daca in copilarie, lucrurile erau mai simple, va propun ca in acest sezon sa ne intoarcem la origini si sa incercam sa ne decoram casa si bradul cu elemente naturale, asa cum faceau bunicii nostri.

Lumea in care traim e plina de elemente artificiale, poate ca si noi ne simtim asa, hai sa ne amintim de copilarie, de lucruri simple si sa nu ne consumam toate veniturile pe decoratiuni scumpe pentru acest sezon. Desi iubesc mirosul de brad, eu am ales sa folosesc brazi artificiali iar de la an la an, mai cumpar cate un brad in ghiveci, pe care dupa trecerea inghetului il plantez in curte.
Astazi va povestesc cum am impodobit un brad artificial micut. Este bradutul din biroul nostru din Bicaz si este plin de elemente naturale sau de decoratiuni refolosite/reciclate.

Pentru inceput, pot sa va spun ca bradutul este primit cadou de la mama, in urma cu aproximativ 12 ani si a fost cumparat de la un magazin "38",adica pretul lui a fost de 3.8 lei. Micutul a rezistat atatia ani deoarece l-am depozitat cu grija de la un an la altul. Pentru acest pom am platit doar 5 lei, acesta fiind pretul instalatiei,care a fost cumparata de la magazinul "La doi pasi" din localitatea noastra.

Lista decoratiunilor este simpla:
- varful este o fundita dintr-un cos de flori primit cadou de Sf Andrei;
- panglicile rosii au fost de la un cadou primit de la matusa mea;
- feliile de portocale le-am deshidratat acasa special pentru decoratiunile de sarbatori;
- glocurile au fost inlocuite de conuri (culese din padure);
- conurile au fost legate cu snur sau cu panglici refolosite;
- am mai adaugat o felicitare care nu a mai ajuns la destinatar, o tot utiliezez in acest brad de aprox 5 ani;
- floarea si ornamentul de cristal sunt tot reutilizate de prin casa.



In final, conteaza cum am asezat elementele ca efectul sa fie unul placut. Toate decoratiunile au fost asezate cu drag, astfel incat colegii sa zambeasca in momentul in care dau cu privirea de el. Daca va intereseaza cum am facut unele decoratiuni, va las linkul aici, toate se pot realiza alaturi de cei mici,care vor fi incantati sa participe la o astfel de activitate https://gradinareea.blogspot.com/2019/12/decoratiuni-naturale-pentru-sarbatorile.html



Tips&tricks: daca alegeti sa cumparati un brad in ghiveci, alegeti unul care a fost plantat si crescut intr-un ghiveci, el are cele mai multe sanse sa reziste pana va fi plantat in curte sau in padure. Sunt comercianti care planteaza in teren, apoi ii scot si ii aseaza in ghiveci. Tot acest proces le deranjeaza radacinile, iar bradul va avea mult de suferit.

joi, 5 decembrie 2019

Decoratiuni naturale pentru sarbatorile de iarna

Mirosul de brad este unic, iti inunda sufletul cu veselie si te face sa zambesti automat. Eu asta simt de fiecare data cand merg intr-o padure de conifere ca sa culeg conuri pentru decoratiunile de prin curte sau din casa. Chiar daca merg pe un deal in care am un singur brad, mirosul lui tot ma introduce intr-o alta lume, una a copiilor eterni, care il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun. Linistea de sub acel brad si mirosul puternic de cetina, ma fac sa sterg cu buretele tot stresul, toate lucrurile urate si murdare din jurul meu. Aceasta este puterea naturii, una vindecatoare pentru trup si suflet.

 Astazi mi-am propus ca discutam despre realizarea unor decoratiuni naturale pentru casa si gradina. Ele sunt atat de simple, incat pot fi facute alaturi de cei mici. Sigur, copilasii vor fi incantati ca puna in brad un con pe care chiar ei l-au legat cu un snur in culoarea preferata. In acest fel, copilasii sunt implicati atat in etapa de culegere a elementelor, cat si in cea de realizare iar apoi de decorare.
 O plimbare prin natura este solutia perfecta pentru a petrece timp impreuna, intr-un mediu sanatos si pentru a culege cele necesare. Conurile de brad pot aduce din padure nu doar un miros placut, ci si amintirile aferente. Ziua cand fiul meu a admirat raul care strabatea padurea si mic fiind a spus cuvantul "apa" o sa ramana mereu in amintirea noastra. Cred ca de fiecare data cand o sa vad acel rau, imi voi imagina chipul lui atat de surprins de vederea raului cu malurile pline de zapada.
Momentele in care el statea si contempla peisajul, s-au fixat in inima mea. Sa-mi vad copilul cum a apreciat peisajul, mirosurile si sunetele padurii a fost cea mai mare bucurie din saptamana respectiva. In acel moment, am stiut ca tin in brate un om care va aprecia atat natura si un om care va incerca sa traiasca frumos. Cand ne-am intors acasa, eu am trecut la treaba, iar Dragos cel mic a trecut la somn.




Tips & tricks: daca o sa culegeti conuri intr-o zi un umiditate mare in atmosfera, pe vreme de ploaie sau de zapada, conurile vor fi inchise. Imediat ce ajungeti cu ele acasa si o sa simta temperaturile mari, acestea se vor deschide. In natura, ele se inchid pentru a proteja polenul de umezeala, iar la scurt timp dupa ce apa s-a evaporat din jur, iar soarele le incalzeste, ele se vor deschide din nou.



 Pentru realizarea decoratiunilor am pregatit:

- conuri de brad (curatate de praf sau pamant);
- foarfeca;
- snur rosu;
- panglici taiate de la haine (cele cu care teoretic le atarni de umerase);
- accesorii ramase de la alte proiecte;
- portocale deshidratate (revin cu un scurt tutorial despre cum sa le obtinem).

Pentru ornamentele din conuri, nu am facut nimic altceva decat sa le leg cu snur sau cu panglici iar la unele am adaugat margele de lemn sau alte accesorii. Un con a primit si doua pene albe, ca sa ne arate ca un ingeras iar altele s-au accesorizat cu fundite simple dar in culori vibrante.

In functie de accesoriile pe care le-am avut la dispozitie, fiecare con a primit un nou rol. Unele se vor aseza in bradul de casa, altele vor merge la birou si unele se vor intoarce afara ca sa decoreze gradina sau fatada casei.
Intr-un final toate isi vor indeplini rolul de a ne aduce sarbatorile si fericirea in suflete.
Portocalele uscate se pot utiliza atat ca decoratiuni in brad, dar si pentru a accesoriza cadourile pe care le vom oferi.
O felie de portocala si un baton de scortisoara, vor schimba complet aspectul unui cadou impachetat. Toate aceste decoratiuni au fost facute cu drag, iar acest sentiment se va transmite catre toate persoanele care le vor observa. De multe ori, noi oamenii nu vedem cu ochii, ci vedem cu sufletul. Va doresc sa aveti spor, iar daca aceasta postare a fost pe placul dumneavoastra, va rog sa o trimiteti si prietenilor prin intermediul retelelor de socializare. Va multumesc si va astept comentariile si propunerile mai jos!





sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Ce a patit Kalanchoe?

Oamenii care primesc flori in dar isi fac mereu griji si se intreaba ce conditii trebuie sa le ofere plantutelor proaspat intrate in casa. Cele mai multe griji si le fac atunci cand vad o orhidee si plante de talie mai mare, fara sa ia in considerare plantele mai mici. Una dintre ele este Kalanchoe, o planta pe care o primim plina de flori, una care are frunze mari si carnoase, de un verde inchis, aparent un verde sanatos. Zambim cu gura pana la urechi cand vedem florile viu colorate, atat de dese incat nu reusim sa le numaram nici daca ne dorim. In general, Kalanchoe vin cu un pamant care pare uscat, pamant pe care vrei sa il uzi imediat ce ai asezat planta intr-un loc in casa. Din dorinta de a oferi apa si hrana, plantei, incepem sa o udam pana vedem ca radacinile nu absrob apa din ghiveci iar aceasta este prima si cea mai mare greseala.

La scut timp dupa ce am inceput sa acordam atentie plantei, sa o udam si sa o bibilim, incepe panica. Pe zi ce trece, planta noastra se degradeaza mai mult, florile incep sa se lase, frunzele isi pierd din intensitatea culorii si incep sa cada iar panica devine disperare cand tulpina devine maronie iar frunzele prind un puf alb.
Felicitari, ai adus kalanchoe foarte aproape de cosul de gunoi! Si pun pariu ca te gandesti serios sa arunci ghiveciul ala cu o "buruiana ponosita", acum te incrunti cand il vezi si te gandesti sa muti kalanchoe intr-o alta incapere, ca sa nu dai atata de des cu ochii de ea.
Hai sa salvam impreuna kalanchoe si sa o aducem intr-o stare placuta, atat pentru planta,cat si pentru tine.
Daca planta ta a inceput sa arate ca cea de mai jos, atunci esti in cea mai fericita situatie posibila, cea in care a fost udata prea mult. Si eu am comis aceste greseli destul de des, din neatentie sau din lipsa de informatii.

Este normal ca o planta, odata schimbat mediul de viata, sa fie stresata, asa cum suntem si noi. Trebuie doar sa va imaginati cat de greu ii este sa treaca de la administrarea continua de ingrasamant si de la mediul in care a fost pacalita sa infloreasca mult, la casa noastra, unde vream sa o ingrijim si ne dorim sa avem rabdare cu ea ca sa se dezvolte si sa ne ofere noi floricele colorate.


Primul pas pentru a salva planta este acela a schimba ghiveciul sau macar pamantul din el. Kalanchoe are nevoie de un sol care sa dreneze bine, adica nu apasa pamantul in ghiveci cand il schimbi, taseaza pamantul doar de la baza tulpinii pentru a fixa radacinile si pentru a elimina eventualele goluri de aer din jurul acestora. Restul solului trebuie sa ramana aerisit si apropo de aerisire, stiu ca este frustrant sa auzi ca planta trebuie aerisita, dar printre frunzele ei trebuie sa treaca un curent de aer, ca sa nu apara mucegaiul.
Dupa ce am schimbat solul, curatam florile uscare si frunzele care nu par sanatoase.
Umatorul pas implica rabdare,urmeaza o perioada in care trebuie sa avem rabdare si sa lasam planta sa se regenereze. In acest interval, plasam ghiveciul intr-un loc bine aerisit si uscat, ca planta sa isi revina. Udarea o sa se faca doar cand vedem ca solul este uscat, de preferat fiind sa punem apa in farfurie, Kalanchoe sa traga cantitatea necesara iar surplusul sa-l indepartam.
Cu trecerea timpului, o sa apara frunze noi, puternice, dar ele o sa fie mai mice decat cele cu care a ajuns din florarie. Cand vedem ca planta si-a revenit complet, putem incepe sa folosim ingrasamantul adecvat si sa incepem sa o ajutam sa produca flori. Pana la procedura de inflorire, mai avem de asteptat, acum hai sa ne recuperam plantuta. Spor sa aveti!

Daca v-a placut aceasta postare va rugam sa o transmiteti si catre prietenii dumneavoastra prin intermediul platformelor de socializare si sa ne lasati parerile in rubrica de comentarii. Va multumim!

vineri, 22 noiembrie 2019

Apa de trandarifi

Vine un moment in viata in care trebuie sa incepi sa iti asumi ridurile de pe chip, ele spun o poveste, una a anilor si a oamenilor trecuti pe langa noi. Chipul nostru spune multe despre noi, nu doar prin expresii ci si prin liniile fine pe care timpul le-a conturat. Noi, femeile incercam sa stergem cu buretele ridurile si sa nu lasam sa se vada toate urmele lasate pe chipul nostru. Eu am trecut in categoria celor care inteleg ca timpul nu se poate da inapoi decat prin metode drastice, iar acum incerc sa-l ajut sa fie rabdator cu mine si cu tenul meu. Cum fac acest lucru? Incerc sa folosesc produse cosmetice cat mai simple si naturale pentru pielea mea, incerc sa rasfat tenul, astfel incat si el sa ma alinte.
In aceasta categorie intra si apa de trandafir pe care o pregatesc in casa, reteta este una rapida si foarte simpla.
Am ales apa de trandafir deoarece simt ca imi hidrateaza tenul, al meu fiind mereu uscat.
Printre beneficiile apei de trandafir se numara:
- hidratarea si revitalizarea tenului;
- atenuarea ridurilor;
- ajuta la echilibrarea ph-ului pielii;
- reduce roseata cauzata de iritatii sau de cosuri;
- vindeca ranile si urmele lasate de acnee.

Eu o aplic pe post de toner, dimineata iar seara o combin cu putin ulei de cocos sau de migdale pentru demachierea tenului.
Deoarece o tin in frigider, am observat ca ajuta sa reduca inflamatia pleopelor dupa o noapte lunga alaturi de bebelusul nostru.
Pe langa beneficiile enumerate mai jos, apa de trandafir imi da o stare de bine datorita parfumului pe care il are. Un al doilea motiv pentru care imi ofera un zambet pe buze, este faptul ca am facut produs folosind trandafirii din curte iar in poza de mai sus este un trandafir primit cadou de la mama mea, in urma cu 10 ani. An de an acel trandafir, nu doar ca ne ofera o priveliste superba, dar ne si rasfata cu flori parfumate din care se pot realiza diverse produse cosmetice.

Ingrediente:
- apa distilata sau apa de la robinet ori apa plata;
- petale de trandafir.

Daca dorim un parfum intens,alegem trandafirii cu un miros puternic, dar in cazul in care dorim un parfum subtil, alegem un soi cu o aroma delicata, Noi avem in gradina mai multe soiuri, astfel alternez intensitatea parfumului.
Nu sunt necesare multe petale de trandafir deoarece proportiile sunt: 1 bol de trandarifi la 3 boluri de apa. Eu am ales sa foloses apa distilata deoarece o aveam prin casa.

Preparare:
- spalam cu grija petalele de trandafiri si indepartam orice gaze/insecte de pe acestea (eu le suflu ca sa nu le fac rau);
- nu stoarcem petalele dupa ce le-am spalat ca sa nu pierdem din proprietati;
- intr-o oala cu fund dublu turnam cele trei parti de apa si una de trandafiri;
- le lasam sa fiarba la foc mic, fara sa clocoteasca aproximativ 20-30 de minute;
- cand apa si-a schimbat culoarea iar petalele au devenit translucide, oprim focul si lasam apa sa se raceasca.

Dupa racire, turnam apa de trandafir in recipientele sterilizate, eu aleg sticle si le depozitez in frigider.
Apa de trandafir se poate utiliza timp de doua sau trei saptamani,in funtie de apa folosita in reteta apoi facem un alt lot. Daca se utilizeaza apa de la robinet si apa plata se recomanda sa terminati apa de trandafiri in doua saptamani, iar apa distilata mai prelungeste viata produsului cu inca 7 zile.
O sticla cu apa de trandafir este ideala pentru un cadou, persoana care o primeste, va fi incantata sa se rasfete cu un produs facut cu drag, un produs cu ingrediente simple si sanatoase. In poza de mai jos este un cadou micut pe care l-am pregatit pentru cumnata mea, sacutetul contine un pachet mic pentru rasfat: scurb de buze cu doar 2 ingrediente, apa de trandafiri si dischete demachiante.
Va las si reteta pentru scrub de buze aici: https://gradinareea.blogspot.com/2019/11/scrub-natural-pentru-buze.html iar daca v-a placut aceasta reteta va rugam sa o transmiteti si catre prietenii dumneavoastra prin intermediul platformelor de socializare si sa ne lasati parerile in rubrica de comentarii. Va multumim!

duminică, 17 noiembrie 2019

Scrub natural pentru buze

Vantul incepe sa bata cu putere zilele acestea, ultimele zile de toamna calduta ne solicita mult, atat fizic, cat si psihic. Incercam sa stangem tot din gradina si apoi sa conservam pentru iarna. Nu lasam nimic la voia intamplarii, culegem toate merele ca sa nu le prinda inghetul, adunam toate frunzele pentru a le adauga in compost si plantam bulbii pentru primarava. Dar seara, cand ne retragem in casa, vine timpul sa avem grija si de noi, cateva momente de rasfat sunt absolut necesare.


Zilele trecute am pregatit un scrub pentru corp cu ingrediente pe care le avem prin casa, link aici , iar astazi va las reteta pentru un scrub de buze.
Pentru aceasta reteta nu am fost nevoita sa cumpar nimic, aveam totul in casa, inclusiv borcanelele pentru depozitare, deoarece in ele au fost marturiile de la nunta finilor.
Reteta de astazi este pentru 2 borcanele de 30 gr.
M-am gandit sa o prepar asa pentru a o imparti cu cineva drag. Daca pastrati ambele borcanele, al doilea se poate pastra la frigider, pana se termina primul. Eu mi-am lasat scrub-ul in baie, pe chiuveta deoarece in sezonul rece o sa-l utilizez intens. De fiecare data cand simt ca balsamul de buze nu intra in piele si nu isi face efectul, mai aplic putin exfoliat. Dupa o curatare completa a buzelor, acestea devin mai catifelate iar rujul se aplica mult mai usor si rezista mai mult.

Ingrediente:
- zahar brun;
- miere de albine.

Preparare:
- intr-un bol mic am adaugat 2 lingurite de zahar si 2 lingurite de miere de albine;
- le-am amestecat bine pana au devenit o pasta aurie;
- am adaugat scrub-ul in borcanelele pe care le-am sterilizat inainte.

Mod de utilizare:
- dupa demachere, se aplica scrubul pe buze si se maseaza usor;
- zaharul v-a elimina stratul de celule moarte iar mierea va hidrata buzele;
- scrub-ul se lasa 1/2 minute pe buze iar apoi se curata cu apa calduta;
- daca simtiti nevoia, utilizati un balsam de buze la final;
- in cazul in care nu simtiti ca rezultatele sunt optime de la prima aplicare, puteti sa-l utilizati doua zile la rand, eu asa am procedat, apoi am ajuns sa-l folosesc doar la nevoie.

Daca v-a placut aceasta reteta va rugam sa o transmiteti si catre prietenii dumneavoastra prin intermediul platformelor de socializare si sa ne lasati parerile in rubrica de comentarii. Va multumim!

https://gradinareea.blogspot.com/2019/11/scrub-natural-pentru-buze.html

Pasta de ardei kapia si rosii

Mama mea ne alinta in fiecare an cu o pasta delicioasa de rosii si ardei kapia la borcan. Doar cat ma gandesc la acea aroma deosebita, ca im...